إعدادات العرض
Printre cele ce mă fac să mă tem pentru voi după ce nu voi mai fi, se află și splendoarea și podoaba acestei vieți lumești care se va deschide oferindu-vi-se vouă
Printre cele ce mă fac să mă tem pentru voi după ce nu voi mai fi, se află și splendoarea și podoaba acestei vieți lumești care se va deschide oferindu-vi-se vouă
Abu Sa‘id al-Khudri (Allah să fie mulțumit de el) a relatat: „Într-o zi, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) s-a așezat în amvon și noi ne-am așezat împrejurul lui. Atunci el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: «Printre cele ce mă fac să mă tem pentru voi după ce nu voi mai fi, se află și splendoarea și podoaba acestei vieți lumești care se va deschide oferindu-vi-se vouă.» Un om a întrebat: «O, Trimis al lui Allah, oare ceea ce este bun poate aduce cu el răul?» Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a rămas tăcut și i s-a spus omului: «Ce e cu tine? Tu vorbești cu Profetul în vreme ce el nu vorbește cu tine?!» Noi înțelesesem că el primea o revelație. A spus: «El și-a șters sudoarea și a spus: Unde este cel care a întrebat?», ca și cum l-ar fi lăudat pentru întrebarea lui. Apoi a spus: «Binele nu aduce răul, însă dintre cele pe care le scoate la iveală primăvara (dintre ierburi), unele ucid sau provoacă boli, în afară de acele (animale) care se hrănesc cu iarbă verde: ele mănâncă până când li se umflă burțile, apoi se întind la soare, elimină ce au mâncat (urinează și defechează) și apoi pasc din nou. Așa este și această avere: verde și dulce. Și este un bun tovarăș pentru musulmanul (credincios), atâta timp cât dă (dreptul lor din aceasta) săracului, orfanului și călătorului. Însă cel care o ia pe nedrept, este asemenea celui care mănâncă, dar nu se satură niciodată, și ea va fi o mărturie împotriva sa în Ziua Judecății.»”
الترجمة
العربية বাংলা Bosanski English Español فارسی Français Bahasa Indonesia Русский Tagalog Türkçe اردو 中文 हिन्दी ئۇيغۇرچە Hausa Kurdî Kiswahili Português සිංහල Nederlands Tiếng Việt অসমীয়া ગુજરાતી پښتو മലയാളം नेपाली Magyar ქართული తెలుగు Македонски Svenska Moore Soomaaliالشرح
Într-o zi, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) s-a așezat în amvon, adresându-se companionilor săi și a spus: Printre cele ce mă sperie cel mai tare pentru voi după ce eu nu voi mai fi printre voi, se află deschiderea în fața voastră a binecuvântărilor pământului și a frumuseții, podoabei și plăcerilor acestei vieți lumești; și tot ceea ce aceasta cuprinde dintre diverse tipuri de bogății, veșminte, grâne și altele, cu a căror frumusețe oamenii se mândresc, în pofida efemerității acestora. Atunci un om a spus: Splendoarea vieții lumești este o binecuvântare de la Allah, oare se poate ca această binecuvântare să fie preschimbată și să se transforme într-un blestem și o pedeapsă?! Oamenii l-au blamat pe cel care întrebase, atunci când au văzut că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a rămas tăcut și au crezut că a fost mâniat de acesta. Însă a devenit clar pentru ei că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) primea o revelație, apoi și-a șters fruntea de sudoare și a spus: Unde e cel care a întrebat? El a spus: Eu sunt acela! Apoi, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) l-a lăudat și l-a elogiat pe Allah și a spus: Ceea ce este bun cu adevărat nu poate aduce decât bine, însă splendoarea (acestei lumi) nu este un bine absolut, având în vedere consecințele la care aceasta poate duce precum: ispită, competitivitate, distragere și preocuparea cu aceasta în detrimentul deplinătății îndreptării către Viața de Apoi. Apoi a oferit un exemplu elocvent pentru aceasta spunând: Cu adevărat, plantele și ierburile de primăvară, acel tip anume plăcut vitelor, le poate chiar ucide sau apropia de aceasta atunci când sunt mâncate peste măsură; în afară de acele animale care le mănâncă până ce ambele părți ale pântecelor lor sunt pline, apoi se întind la soare și elimină resturile din pântecele lor cu ușurință sau urinând, apoi readuc în gură din pântece ceea ce ingeraseră deja, pentru a rumega și înghiți, apoi se întorc din nou la păscut. Această avere este asemenea unei plante verzi, dulci — dar mulțimea ei poate ucide sau aproape că ucide, cu excepția cazului în care se ia doar puțin din ea, atât cât este necesar și suficient pentru a acoperi nevoile, și aceasta printr-un mijloc permis (Halal); și atunci nu este dăunătoare. Și ce bun tovarăș este ea pentru un musulman care dă din ea săracului, orfanului și călătorului aflat în nevoie. Cel care o ia pe drept este binecuvântat cu ea, iar cel care o ia pe nedrept este asemenea celui care mănâncă dar nu se satură — și ea va fi o mărturie împotriva lui în Ziua Judecății.فوائد الحديث
Imam An-Nawawi a spus: Acest hadis arată virtutea și valoarea averii pentru cel care o dobândește în mod legitim și o cheltuiește în cauze bune.
Este o informare din partea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) despre starea (viitoare) a comunității sale și despre ceea ce i se va deschide din podoabele acestei vieți lumești și din încercările și ispitele ei.
Era din practica Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) să folosească pilde pentru a face sensurile mai clare și mai accesibile oamenilor.
Îndemnarea la caritate și la cheltuirea averii în cauze bune, și avertizarea împotriva zgârceniei și a reținerii de la a dărui pe Calea lui Allah.
Se deduce din afirmația: „Binele nu aduce răul” că provizia (averea), chiar dacă este abundentă, face parte din ceea ce este bun. Însă răul poate apărea din cauza zgârceniei celui care o reține față de cei care o merită sau din cauza risipei în cheltuirea ei în lucruri nepermise. Și că tot ceea ce Allah a hotărât să fie bun nu poate deveni rău, și invers. Totuși, există teama pentru cel căruia i s-a dat binele (averea), ca nu cumva modul său de a o folosi să atragă asupra lui răul.
Nu trebuie să te grăbești cu răspunsul atunci când situația necesită reflecție și cugetare.
A spus At-Tibyy: Din aceasta se pot desprinde patru tipuri de oameni: (1) cel care mănâncă din ea (viața lumească) cu poftă nestăvilită, cufundat în plăcere, până când i se umflă coastele și nu se oprește, așa că pieirea vine repede asupra lui; (2) cel care mănâncă în același fel, dar apoi încearcă să găsească leac după ce boala a devenit cronică, iar aceasta îl copleșește și îl ucide; (3) cel care mănâncă la fel, dar se grăbește să elimine ceea ce îi dăunează și depune efort pentru a-l combate până când hrana se digeră și scapă; (4) cel care mănâncă fără exces și fără lăcomie, ci doar cât să-și potolească foamea și să se păstreze în viață. Primul este exemplul necredinciosului, al doilea este exemplul păcătosului nepăsător, care nu se întoarce la Allah și nu se căiește decât atunci când este prea târziu, al treilea este exemplul celui ce oscilează între bine și rău, care se grăbește să se căiască atunci când căința este încă acceptată, iar al patrulea este exemplul celui care se delasă de această lume, căutând Viața de Apoi.
Ibn al-Munir a spus: În acest hadis se află metafore și comparații desăvârșite. Prima este compararea averii și a creșterii ei cu vegetația care răsare. A doua este compararea celui cufundat în acumularea de avere și în cauzele materiale cu animalele care se afundă în pășunat. A treia este compararea lăcomiei pentru avere și a dorinței de a o aduna și păstra cu pofta nestăvilită de mâncare și cu umplerea cu ea peste măsură. A patra este compararea banilor cheltuiți pe Calea lui Allah — în ciuda valorii lor în ochii oamenilor care ajung să fie extrem de zgârciți — cu excrementele eliminate de animal, ceea ce semnifică, într-un mod subtil, disprețuirea acestora din punct de vedere religios. A cincea este compararea celui care renunță la strângerea și acumularea averii cu oaia care, atunci când se liniștește, se culcă pe o parte și stă întinsă la Soare — într-una dintre cele mai senine și tihnite stări ale ei — ceea ce simbolizează că înțelege ceea ce vine în folosul ei. A șasea este compararea morții celui care strânge și reține averea cu moartea animalului care nu este conștient de pericolul care îl poate afecta. A șaptea este compararea averii cu un prieten care nu este sigur că va rămâne prieten, căci este posibil să se transforme într-un dușman — averea are tendința de a fi păzită și legată strâns din iubire pentru ea, ceea ce duce la împiedicarea ajungerii ei la cei care o merită, devenind astfel un motiv de pedeapsă pentru cel care o posedă. A opta este compararea celui care ia bani pe nedrept cu acela care mănâncă dar nu se satură niciodată.
Al-Sindi a spus: „În acest hadis sunt două condiții esențiale: prima este obținerea averii într-un mod corect, iar a doua este cheltuirea ei în scopuri corecte. Când una dintre aceste condiții lipsește, aceasta este o cauză a răului. Se poate spune că acest hadis sugerează o legătură strânsă între cele două condiții; și astfel, nu se poate ca omul să cheltuiască averea sa în scopuri corecte decât dacă a obținut-o în mod corect.