„Dacă în timpul Rugăciunii de Vineri, atunci când imamul își ține predica, i-ai spus companionului tău (chiar și numai): „Ascultă (ceea ce se spune)!”, ai dat curs unor vorbe inutile și nefolositoare (ceea ce este interzis).”

„Dacă în timpul Rugăciunii de Vineri, atunci când imamul își ține predica, i-ai spus companionului tău (chiar și numai): „Ascultă (ceea ce se spune)!”, ai dat curs unor vorbe inutile și nefolositoare (ceea ce este interzis).”

Abu Hurairah (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Dacă în timpul Rugăciunii de Vineri, atunci când imamul își ține predica, i-ai spus companionului tău (chiar și numai): „Ascultă (ceea ce se spune)!”, ai dat curs unor vorbe inutile și nefolositoare (ceea ce este interzis).”

[Sahih (hadis autentic)] [Narat de Bukhari și Muslim]

الشرح

Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) arată că una dintre manierele pe care ar trebui să le manifeste cei care participă la predica de Vineri la moschee este și aceea de a-l asculta pe cel ce predică, pentru a medita asupra învățăturilor transmise; iar cel care vorbește - oricât cât de puțin - în timp ce Imamul își ține predica și chiar doar spunându-i cuiva „nu mai vorbi" sau „ascultă", a pierdut astfel meritele Rugăciunii de Vineri.

فوائد الحديث

Este interzis să se vorbească în timp ce este ascultată predica la moschee, chiar dacă se dorește îndreptarea unui lucru rău sau întoarcerea salutului sau să se răspundă celui care l-a lăudat pe Allah după ce a strănutat.

Excepție face cel care discută cu imamul sau căruia îi vorbește imamul.

Este permis să se vorbească între cele două predici ținute de imam, dacă este necesar.

Dacă în timp ce imamul ține predica este menționat Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), trebuie să trimiți salutări asupra sa fără a rosti cu voce tare și tot astfel când rostești „amin” după ruga făcută de imam.

التصنيفات

Rugăciunea de vineri