إعدادات العرض
Evlavia este un caracter bun, iar păcatul este ceea ce îți tulbură inima și nu îți dorești ca oamenii să afle despre acesta.»”
Evlavia este un caracter bun, iar păcatul este ceea ce îți tulbură inima și nu îți dorești ca oamenii să afle despre acesta.»”
An-Nawwas ibn Sim‘an al-Ansari (Allah să fie mulțumit de el) a relatat: „L-am întrebat pe Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) despre evlavie (virtute) și păcat, iar el a spus: «Evlavia este un caracter bun, iar păcatul este ceea ce îți tulbură inima și nu îți dorești ca oamenii să afle despre acesta.»”
الترجمة
العربية বাংলা Bosanski English Español فارسی Bahasa Indonesia Tagalog Türkçe اردو 中文 हिन्दी Français Hausa Kurdî Português සිංහල Русский Nederlands Tiếng Việt অসমীয়া ગુજરાતી Kiswahili پښتو മലയാളം नेपाली Magyar ქართული తెలుగు Македонски Svenska Mooreالشرح
Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a fost întrebat despre evlavie și păcătuire și a spus: Cea mai măreață însușire a evlaviei este adoptarea unor calități morale înalte față de Allah prin pietatea (Taqua) arătată față de Acesta, precum și față de oameni, prin îndurarea vătămărilor venite de la ei, evitarea furiei, o față binevoitoare, vorbe bune, menținerea legăturilor (mai ales de rudenie), ascultarea (celor cu un statut mai înalt), blândețe, bunăvoință, conviețuire frumoasă și întovărășire plăcută. Cât despre păcat, el este ceea ce tulbură și neliniștește sufletul dintre lucrurile îndoielnice, născând ezitarea. Fără a se putea liniști în privința acestuia; în inimă apare îndoiala și teama de a fi un păcat, iar tu nu dorești să-l arăți altora pentru că el este urât în ochii oamenilor de onoare, distinși și desăvârșiți. Și aceasta pentru că firea omului iubește ca lumea să îl vadă în ce e mai bun. Așadar, dacă el urăște să se afle despre o faptă de-a sa, înseamnă că aceasta este un păcat și nu se află niciun bine în ea.فوائد الحديث
Încurajarea adoptării unui caracter cât mai nobil, pentru că bunele maniere sunt dintre cele mai înalte atribute ale evlaviei.
Un dreptcredincios nu face conuzie între adevăr și minciuna, ci acesta cunoaște adevărul prin lumina care se află în inima sa și se depărtează de minciună, negând-o.
Printre semnele păcatului se numără neliniștea și tulburarea inimii, precum și urârea ca oamenii să afle despre el.
Al-Sindi a spus: „Aceasta se referă la lucrurile neclare, în care oamenii nu pot cunoaște cu certitudine care dintre cele două opțiuni este corectă. Altfel, ceea ce este poruncit în religie, fără să apară o dovadă clară care să indice contrariul, este considerat un act de binefacere (pietate), iar ceea ce este interzis, în același mod, este considerat un păcat. Nu este nevoie de consultarea inimii sau de liniștirea ei pentru aceste lucruri.
Cei cărora li se adresează acest hadis sunt cei care au o natură curată (Fitra) și nu cei care au inimi pervertite, care nu recunosc binele și nu resping răul, ci doar ceea ce le este dictat de propriile lor dorințe.
Al-Tayyibi a spus: „S-a spus că termenul „bir” (bine, bunătate, bunăvoință) în hadis a fost interpretat în diverse feluri. Într-un loc, a fost interpretat ca fiind ceea ce liniștește sufletul și dă confort inimii, în alt loc a fost interpretat ca fiind credința, iar într-un alt loc, ca fiind ceea ce te apropie de Allah. Aici, însă, a fost interpretat ca fiind bunătatea caracterului, definită ca fiind răbdarea în fața suferințelor, controlul furiei, fața zâmbitoare și vorba plăcută, toate acestea având un sens apropiat.