O, băiete, pomenește-L pe Allah, mănâncă cu mâna dreaptă și mănâncă din ceea ce se află în fața ta

O, băiete, pomenește-L pe Allah, mănâncă cu mâna dreaptă și mănâncă din ceea ce se află în fața ta

‘Umar ibn Abi Salamah (Allah să fie mulțumit de el) a relatat: Eram numai un băiețel aflat în grija Mesagerului lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) și obișnuiam ca atunci când mâncam să îmi bag mâinile în tot vasul de mâncare, iar Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) mi-a spus: „O, băiete, pomenește-L pe Allah, mănâncă cu mâna dreaptă și mănâncă din ceea ce se află în fața ta.”, iar de atunci am mâncat în acest fel.

[Sahih (hadis autentic)] [Narat de Bukhari și Muslim]

الشرح

Omar bin Abi Salamah (Allah să fie mulțumit de el), fiul soției Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), care se afla sub educarea și îngrijirea sa, ne înștiințează că obișnuia ca atunci când mânca să își bage mâna în toată mâncarea pentru a lua ceea ce își dorea, așa că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) l-a învățat pe el trei maniere referitoare la mâncare: Prima: rostirea formulei „Bismillah” înainte de a mânca. A doua: a mânca cu mâna dreaptă. A treia: a mânca din partea care-i este aproape a vasului aflat în fața sa.

فوائد الحديث

Printre manierele mâncatului și băutului se află și rostirea formulei „Bismillah” (În Numele lui Allah) înainte de aceasta.

Învățarea copiilor a manierelor și etichetei cerute, mai ales pentru cei aflați în grija ta.

Bunăvoința și răbdarea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) în învățarea și educarea copiilor.

Una dintre manierele mâncatului este a mânca din ceea ce se află în mod direct în fața sa, cu excepția cazului în care există mai multe tipuri de mâncare, diferit așezate, din care o persoană dorește să mănânce.

Conformarea Companionilor (Allah să fie mulțumit de ei) la cele pe care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) îi învăța, așa cum este evidențiat de vorbele lui Omar: „iar de atunci am mâncat în acest fel”.

التصنيفات

Manierele la mâncare și băutură