Interpretarea versetelor

Interpretarea versetelor

1- „Ceasul de Apoi nu va veni până când Soarele nu va răsări dinspre Apus, iar atunci când va răsări și oamenii îl vor vedea, cu toții vor crede*. Însă în acel moment {nu-i va mai fi de folos niciunui suflet credința sa dacă el nu a crezut mai înainte sau dacă nu a dobândit nimic bun prin credința sa.} [Coran, 6:158]. Ceasul de Apoi cu siguranță va veni (și aceasta se va întâmpla cu așa o repeziciune) încât doi oameni care întinseseră un veșmânt între ei nu vor apuca să-și termine treaba și nici să-l împacheteze. Ceasul de Apoi cu siguranță va veni (și aceasta se va întâmpla cu așa o repeziciune) încât un om ce își cară laptele de la cămila sa nu va apuca să-l bea. Ceasul de Apoi cu siguranță va veni (și aceasta se va întâmpla cu așa o repeziciune) încât cel care pregătește jgheabul de apă, nu va apuca să își adăpe animalele. Ceasul de Apoi cu siguranță va veni (și aceasta se va întâmpla cu așa o repeziciune) încât cel care își duce mâncarea la gură, nu va apuca să o mănânce."

2- „Mai întâi, Moartea va fi adusă sub forma unui berbec cenușiu, alb și negru*. Apoi, un vestitor va striga: 'O, voi, oameni ai Paradisului!' Atunci, ei își vor înălța capetele și vor privi. Vestitorul va spune: 'Știți ce este acesta?' Ei vor răspunde: 'Da, acesta este Moartea.' și cu toți îl văzuseră deja. Apoi, se va striga din nou: 'O, voi oameni ai Focului!' Și aceia își vor înălța capetele și vor privi. Vestitorul va spune: 'Știți ce este acesta?' Ei vor spune: 'Da, acesta este Moartea.' Și cu toți îl văzuseră deja. Apoi el va fi sacrificat, iar vestitorul va spune: 'O, oameni ai Paradisului, veți avea o veșnicie fără sfârșit și fără de moarte! O, oameni ai Focului, veți avea o veșnicie fără sfârșit și fără de moarte!" Apoi, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a recitat: {Și avertizează-i [Mohammed] despre Ziua căinței când totul va fi hotărât, pentru că ei sunt nepăsători și nu cred!} [Coran, 19:39]

4- Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a recitat acest verset: {El este Cel care ți-a pogorât Cartea [o, Mohammed]. În ea sunt versete clare - ele sunt temeiurile Cărții - și altele nedeslușite. Cei în ale căror inimi se află rătăcire [de la adevăr] vor urma ce este nedeslușit, căutând vrajbă și în căutarea tâlcuirii lor. Dar nu cunoaște tâlcuirea lor [cea adevărată] decât Allah. Dar cei care sunt înrădăcinați în știință spun: „Noi credem în ea; toate sunt de la Domnul nostru!” Dar nu cugetă astfel decât cei dăruiți cu judecată} [Coran, 3:7]. Apoi a spus: „@Dacă îi vezi pe cei care urmează versetele ambigue, ei sunt cei numiți aici de Allah; așa că fii cu băgare de seamă în privința lor*."